Fara Dragoste…

Legea fara dragoste, te supune

Bogatia fara dragoste, te face avar

Inteligenta fara dragoste, te face pervers

Justitia fara dragoste, te face implacabil

Diplomatia fara dragoste, te face ipocrit

Succesul fara dragoste, te face arogant

Supunerea fara dragoste, te face servil

Saracia fara dragoste, te face orgolios

Frumusetea fara dragoste, te face ridicol

Autoritatea fara dragoste, te face tiran

Munca fara dragoste, te face sclav

Simplitatea fara dragoste isi pierde valoarea

Vorbele fara dragoste, te fac meschin

Credinta fara dragoste, te face fanatic

VIATA FARA DRAGOSTE ISI PIERDE SENSUL!

Anunțuri

Sunt Barbat…asa m-a creat Dumnezeu

Sunt barbat. Si ma framanta atatea intrebari, doresc atatea raspunsuri….desi nu pot mereu sa recunosc ca imi doresc sa fiu eu insumi, in comportamentul meu, la fel cum si gandurile se framanta in mintea mea.Uneori sunt exagerat de timid,iar acest lucru mi se pare un defect, desi nu este asa.Mi-as dori mai mult sa pot sa impartasesc gandurile cu ceilalti din jurul meu, dar mi-e atat de dificil…

Mereu ma intreb daca sunt suficient de puternic pentru cei din jurul meu,si am impresia ca ei ma privesc cu judecata, si se intreaba: oare sunt suficient de puternic?

Oare sunt un barbat adevarat?Oare impresia pe care o fac prin comportamentul meu, este buna, sau de compatimit..?

De multe ori cand vin de la lucru obosit si nu am pofta nici de o gustare,ma asez intr-un loc confortabil sa ma odihnesc,insa aceleasi intrebari imi macina mintea si inima. Oare sunt suficient de bun,oare am destula forta,si pricepere, pentru persoanele de la care ma astept sa fiu iubit si apreciat?

Este ceva foarte minunat si natural sa gandesti la astfel de intrebari.

Dumnezeu a pus aceasta dorinta in inima barbatului, ca el sa fie dornic, sa ajute, sa ocroteasca, sa daruiasca tot ce e mai bun in el.Frumusetea barbatului adevarat, vine din interiorul inimii lui, din caracterul lui, care ii inunda privirea de irezistibila atractie, pentru cei din jur.

Barbatul care are o inima curata, gata sa daruiasca ocrotire, sensibilitate, bucurie, si tot ce are mai bun,acela este cu adevarat un barbat vrednic de iubit.

Un barbat adevarat isi va alege o sotie dupa caracterul sau, pe acea fiinta cu care doreste sa traiasca, sa fie fericit, pe care o adora, ci nu pe acea cu care doar crede ca ea ar fi in stare doar sa-i faca mancare sau sa ii spele hainele si crede el, ca va fi suficient.

Un barbat adevarat,va alege un scop in viata pentru care sa traiasca,va fi cu picioarele pe pamant, cu maturitate spirituala, convins si convingator in toate privintele cand e vorba de cele mai bune lucruri privind Imparatia lui Dumnezeu,si familia.

Un barbat adevarat niciodata nu isi va alege prioritatile,doar pentru implinirea nevoilor lui personale,ci va cauta sa faca fericita pe fiinta cu care isi va trai viata pe pamant.

Un barbat adevarat simte,cand sotia este trista,sau vesela, plange impreuna cu ea si se bucura impreuna cu ea.El niciodata nu va avea de pierdut deoarece intelepciunea si perseverenta lui in credinciosie, il va ajuta sa aleaga o femeie minunata, care se potriveste cu caracterul sau.

Barbatul adevarat,nu se va casatori cu o femeie galcevitoare, care nu stie sa-si tina gura, cu o femeie suparacioasa sau care nu-i va aduce cinste.Daca esti un barbat adevarat, ii vei cere intelepciune lui Dumnezeu pentru a reusi cu adevarat sa cunosti principiile Lui care iti vor aduce implinire cu adevarat.

In concluzie,aceste intrebari care mereu iti framanta gandurile,pot primi cel mai bun raspuns,in functie de maturitatea ta spirituala si partasia ta zilnica, cu Dumnezeu, care sigur te va calauzi spre o viata care merita sa o traiesti.Deci, fii barbat!!!

autor:Narci p.


Marius Livanu-Soapte

Viata mea

Dragoste Neconditionata

Proprietarul unui magazin batea un ultim cui pentru a fixa o mica bucata de
lemn în dreptul usii de la intrare: „Catelusi de vânzare”. Si cum astfel de
anunturi au darul sa trezeasca foarte usor curiozitatea copiilor, nu dupa
multa vreme, în magazin intra un baietel.
– Cât costa un catelus? – îl întreba baietelul pe vânzator.
Depinde, raspunse acesta, între 30 si 50 de dolari.

Baietelul baga mâna în buzunar si scoase ceva maruntis.
Am doi dolari si jumatate. Îmi dati voie sa-i vad?

Vânzatorul zâmbi întelegator si fluiera scurt. De dupa tejghea aparu Lady,
îndreptându-se grabita spre stapânul ei, urmata fiind de cinci catelusi.
Unul dintre ei ramase mult în urma. Baietelul observa imediat ca puiul avea
un handicap la una dintre labutele posterioare.
Ce are catelusul? – se interesa el la vânzator.

Barbatul îi spuse ca dupa afirmatiile veterinarului, catelusul avea o
malformatie din nastere si avea sa schiopateze toata viata.
Pe asta vreau sa-l cumpar! – exclama baietelul.
Nu, nu trebuie sa-l cumperi. Daca într-adevar vrei sa-l iei, ti-l dau pe
gratis.

Baietelul se întrista, îl privi pe vânzator drept în ochi si spuse clar si
raspicat:
Nu vreau sa mi-l dati pe gratis! E la fel de valoros ca oricare dintre
fratii lui si va voi plati integral pentru el. Va voi da acum doi dolari si
jumatate si câte 50 de centi în fiecare luna pâna voi reusi sa-l achit.

Barbatul insista:
Nu pot sa cred ca vrei sa-l cumperi! Niciodata nu va fi în stare sa
alerge, sa sara si sa se joace la fel ca ceilalti catelusi.

Baietelul se apleca si-si sufleca pantalonii, lasând sa se vada un
dispozitiv metalic care-i sustinea piciorul stâng.
Domnule, nici eu nu prea pot sa alerg, iar catelusul acesta are nevoie de
cineva care sa-l înteleaga.

Stapânul catelusilor îsi musca buza inferioara, încercând sa-si stapâneasca
lacrimile.
Fiule, ma rog si sper ca fiecare dintre acesti catelusi sa aiba parte de
un stapân ca tine.

În viata nu conteaza CINE esti, ci daca cineva te apreciaza pentru CEEA CE
esti, acceptându-te asa cum esti si iubindu-te neconditionat.

Intra in bucuria stapanului tau…


El s-a intaratat de manie si nu voia sa intre in casa. Tatal sau a iesit afara si l-a rugat sa intre”. Luca 15:28
„Tot asa si voi, dupa ce veti face tot ce vi s-a poruncit, sa ziceti: <>”. Luca 17:10

Ah! Nu pot! De fapt, nu vreau….caci nu ma lasa inima sa intru…
Da, nu vreau sa intru ACOLO, INAUNTRU, in bucuria „stapanului” meu….

Dar ce veselie, ce sunete si cata galagie e DINCOLO, dupa usa, in casa tatei….iar mie imi place linistea, viata fara agitatie, fara zgomot, fara zvonuri care sa tiuie urechile…..Da, da, zvonul de azi, zvon care s-a dovedit a fi adevarat….doar mi-au zis bine slugile….
Si chiar daca as vrea, tot nu pot intra in halul acesta: sunt murdar, sunt obosit, sunt flamand, doar am muncit toata ziua pe ogor…ca un rob…netrebnic…

Iar tata nici nu m-a ajutat azi, parca a avut o presimtire, mai toata ziua a stat la poarta asteptand…asteptand ceva…ceva care mi-a provocat manie, gelozie, dispret…ah, sentimentele acelea…

O, dar sa-mi revin….Ce vad eu??
Acest pierde-nopti este fratele meu?

Dar el nici nu ma vede. E vesel de parca a castigat o avere…dar nu, averea toata e a mea, nu avem drepturi egale, iar eu sunt intaiul nascut!
Si…cum sa nu fie vesel, doar e in centrul atentiei. Iar tata cum il mai priveste de gales…oare nu vede ca, de fapt, arata mai rau decat un cersetor?
Dar ce contrast intre haina de purpura si asprimea fetei sale…izbitor contrast!! Numai un ochi ager ca al meu il poate vedea!

Ah! Cum sa-mi inghit necazul? Oare de ce nu l-a alungat tata? E un frate care ne-a facut numai rusine si ar fi meritat o soarta pe masura….De ce a mai venit, sa ne tulbure traiul linistit? Cum a indraznit?

Ma intreb: oare ce farmece i-a facut tatei de l-a primit cu un asa fast?
Nemernicul! Daca eram eu acasa cand venea, ii aratam eu iertare! Si ii faceam o primire de neuitat…pentru orice cuvant iesit din gura lui ar fi meritat cate o piatra…piatra, nu mila!
Prefacutul! Sigur ca nu e vrednic sa se numeasca fiu! A zis-o cu gura lui! Doar maine o va lua de la capat. Ii cunosc eu naravul…

Dar cum as mai intra sa ii dau pe toti afara…cu un bici de curele….dar ma tem de tata, nu i-am iesit niciodata din cuvant….
Pentru acest desfranat nu exista iertare! Si totusi, tata l-a iertat…eh, inima de parinte,inima slaba, in loc sa ma onoreze pe mine…
Eu insa nu pot sa il iert pe acest intrus, pe fratele meu…..

Fratele meu am zis? Ah, nu, si nici nu va fi! A pierdut acest drept. Suntem asa diferiti….ca vamesul si fariseul….
Dar e mai bine afara. De aici, din intuneric, pot privi inauntru, nestingherit de nimeni….in cercul stramt al inimii mele, plin de prejudecati si extreme, nu poate intra nimeni…de aceea ma voi compatimi singur, ma voi complace in aceasta stare pana voi atipi, iar cand, maine, voi deschide ochii, voi spune ca a fost doar un cosmar…

Da, da, cand voi deschide ochii, poate voi auzi inca o data glasul tatei: ” Intra in bucuria stapanului tau…”
Poate…

Si totusi, sunt singur…..simt o senzatie de „placuta” ratare…

Mărturia unor oameni mari

„Numai proştii mai cred” e o expresie care se aude atît de des astăzi. A vorbi despre BIBLIE sau a citi BIBLIA, pentru unii înseamnă a fi înapoiat, rămas cu mult în urmă, iar a afirma că tu crezi BIBLIA, înseamnă a fi prost.

„Cum se poate ca azi, în secolul al XX-lea, să mai crezi ce spune BIBLIA?” se întreabă unii.

Datorit
ă acestei mentalităţi pervertite de diavolul, cei necredincioşi nu voiesc s-o citească, iar unii din cei credincioşi se sfiesc să-i dea locul de cinste pe masa lor, ci o ascund şi evită să vorbească despre ea, ca să nu fie consideraţi proşti.

E clar că BIBLIA e o carte dispreţuită, dar e dispreţuită tocmai fiindcă nu e citită şi mai mult, fiindcă nu e trăită de cei ce o citesc.

„Cînd e
şti cu lupii, trebuie să urli ca ei,” e o părere cu totul greşită. Aceasta înseamnă să nu mai fi om. Afirmarea demnităţii sale, e caracteristica ce l-a făcut să rămînă om.

E adevărat că mincinoşilor nu le place să le vorbeşti de adevăr, curvarilor nu le place să le vorbeşti de castitate, de sfinţenie, furioşilor de blîndeţe, nervoşilor de răbdare, guralivilor de tăcere, beţivilor de abstinenţă. Dar oare e o ruşine că nu eşti ca ei? Nu, din contra, e o cinste.

Cel ce citeşte BIBLIA şi o trăieşte, are o viaţă curată, o viaţă paşnică în familie şi o viaţă demnă în societate. Cel ce o dispreţuieşte, trăind în desfrău îşi destramă căminul prin beţii, îşi nenoroceşte copiii şi soţia, ajunge în zdrenţe şi în noroiul şanţului. Care din aceştia doi dă dovadă de prostie?

Pe scena lumii s-au ridicat bărbaţi de seamă, cu renume mondial, stimaţi şi preţuiţi nu numai în timpul vieţii, ci şi după moarte, care au citit BIBLIA şi au fost adînc credincioşi.

Despre Newton, descoperitorul gravităţii, se spune că întotdeauna, cînd rostea Numele lui Dumnezeu, îşi ridica pălăria de pe cap în semn de reverenţă. Dau aici mai jos afirmaţiile unora din ei, ca cei înţelepţi să vadă că nu numai proştii cred.

M
ărturii cu privire la BIBLIE

GALILEO GALILEI
, cunoscutul astronom, fizician
şi matematician, declară într-o scrisoare că: Sfînta Scriptură nu poate niciodată să mintă sau să rătăcească. Adevărurile ei sînt absolute şi neîndoielnice.”

R. BOYLE
, întemeietorul chimiei
ştiinţifice, a lăsat aceste cuvinte prin testament: Faţă de BIBLIE, toate cărţile omeneşti, chiar cele mai bune, sînt numai ca plantele care primesc toată lumina şi strălucirea lor numai de la soare”

BLASIE PASCAL
, vestitul matematician, fizician
şi filozof francez, scrie: „Scriptura are pasaje pentru a consola toate condiţiile şi pentru a intimida toate condiţiile.”

Sir WALTER SCOTT
, celebrul romancier englez, cînd era pe patul de moarte, a rugat pe ginerele s
ău, Lockhart, să-i citească ceva din carte. „Din care carte?” a întrebat Lockhart, privind la cele 20.000 de volume, care acopereau pereţii. „Nu există decît o singură carte: BIBLIA!” răspunse Scott.

LORDUL BYRON
, ilustru poet englez a l
ăsat pe BIBLIA sa următoarea inscripţie: „În această prea sfîntă Carte se cuprinde taina tuturor tainelor. Fericiţi sînt acei muritori, cărora Dumnezeu le-a dat darul de a auzi, de a citi, de a rosti o rugăciune şi de a primi cu umilinţă cuvintele acestei cărţi. Fericiţi cei care sînt în stare să deschidă poarta şi să meargă cu hotărîre, pe calea arătată de ea. Iar cei ce o citesc numai ca să se îndoiască de spusele ei, sau să le dispreţuiască, aceia mai bine nu s-ar fi născut.”

EMANUEL KANT,
cel mai mare filozof german, scria lui STILLING, prietenul s
ău, despre care a auzit că a început să citească Biblia: „Faci bine că îţi cauţi liniştea în Evanghelie, pentru că ea este un izvor nesecat al tuturor adevărurilor, cum nu se mai găseşte nicăieri”. „Dacă Evanghelia n-ar fi lăsat să ţîşnească depe paginile ei învăţăturile morale, care să alcătuiască temelia neclintită a vieţii omenirii întregi, apoi filozofia nu le-ar fi elaborat nici pînă azi, în curăţia lor divină.”

Iar la 72 de ani, Kant scria: „BIBLIA este cartea al cărei conţinut mărturiseşte el singur originea-i divină. Ea ne descoperă cît de mare este vina noastră, cît de adîncă ne este căderea, dar şi cît de mare este dragostea lui Dumnezeu. BIBLIA este comoara mea cea mai de preţ, fără de care aş fi nenorocit…”

JOHN F. W. HERSCHEL,
astronom
şi fizician englez spune: „Toate descoperirile omeneşti par a fi făcute numai cu scopul de a confirma cu o şi mai mare putere adevărurile care vin de sus, şi care sînt cuprinse în Sfintele Scripturi.”

RALF W. EMERSON,
mare filozof spune: „BIBLIA nu e o carte, ea e o literatur
ă.”

GARIBALDI,
marele patriot italian, în timp ce lupta pentru eliberarea Italiei, de sub puterea papal
ă şi a Austriei, scria lui Earl de Shaftesbury: „Cel mai bun din aliaţi, pe care ni-l puteţi procura, e BIBLIA, care ne va aduce realitatea eliberării.”

GUIZOT F.
istoric francez
şi bărbat de Stat, în ale sale „Meditaţii” prima ediţie pag. 252 face următoarea remarcă cu privire la Evanghelii: „Marea putere a acestor cărţi şi a relatărilor lor, a fost încercată şi probată. Ele au biruit păgînismul; ele au biruit Grecia, Roma şi Europa barbară, ele sînt pe cale de a birui lumea. Şi sinceritatea autorilor nu e cu nimic mai prejos decît puterea cărţilor. Noi putem pune în discuţie pregătirea scolastică şi perspicacitatea critică a primilor istorici ai lui Isus Cristos; dar e imposibil să contestăm buna lor credinţă; ea sclipeşte din cuvintele lor; ei au crezut ceea ce au spus; ei au pecetluit afirmaţiile lor cu sîngele lor.”

ROBERT D. WILSON,
profesor cunosc
ător a 26 de limbi. A studiat în America, apoi !a Oxford în Anglia şi la Berlin.

El mărturiseşte cum a ajuns la convingerea că „toate desbaterile privitoare la textul Bibliei şi la relatările istorîte din Biblie, ar trebui să fie aşezate nu pe terenul mişcător al părerilor personale şi al impresiilor subiective, ci pe terenul solid al faptelor dovedite în mod obiectiv.”

El îşi dădu seama că aceste fapte „n-ar putea să fie cunoscute în mod real, decît cu ajutorul unor adînci cercetări a documentelor redactate în limbile vechi, ce sînt în legătură cu BIBLIA.” Vrînd să aibă lumină în privinţa această, el se dedică studiului.
„Eram pe atunci, spune el, în vîrst
ă de 25 de ani şi mi-am stabilit planul pentru 45 ani de muncă. Mai întîi aveam să închin 15 ani studiului limbilor necesare, pentru a putea citi vechile documente, singure în stare să-mi procure informaţii de mîna întîia asupra istoriei Vechiului Testament şi anume:

1) Limba ebraică şi limbile înrudite cu ea;

2) Toate limbile în care a fost tradus Vechiul Testament, înainte de secolul al VII-lea al erei creştine.

3) În sfîrşit limbile care, ca persana şi coptă, puteau să-mi arunce ceva lumină asupra Vechiului Testament.

Dup
ă aceea aveam să închin, alţi 15 ani unui studiu foarte amănunţit al Vechiului Testament, cercetîndu-l în ebraică, cuvînt cu cuvînt, comparînd textul original, cu vechile traduceri şi făcînd adnotări. În fine aveam să studiez timp de 15 ani lucrările Înaltei Critice.”

El istoriseşte cum, după ce a făcut studiul limbilor, s-a dus la Muzeul Britanic din Londra, cu Biblia sa ebraică în mînă şi cum din toţi regii pomeniţi în Biblie, a găsit păstrat pe monumente numele a 41 din ei.

Aceste 41 de nume conţin 191 consoane, scrisul ebraic nu are vocale, din care el a găsit 188, care erau întocmai aceleaşi şi pe monumente.

Dup
ă 30-40 de ani de studii temeinice, el a declarat: „Ştiinţificeşte, putem să afirmăm desăvîrşita identitate a Bibliei ebraice actuale, cu aceea de care s-a slujit Cristos şi apostolii şi căreia ei i-au dat încuviinţarea lor.”

Deci pe bază de studii de o viaţă de om, nu pe prostie, s-a fondat convingerea şi credinţa lui că BIBLIA E ADEVĂRATĂ.

Sir WILLIAM RAMSAY
, savant englez cu renume mondial. Are la activul lui o seam
ă de descoperiri şi lucrări ştiinţifice.

La început a fost necredincios şi susţinea că Biblia şi mai ales Faptele Apostolilor, scrise de Doctorul Luca, nu sînt demne de crezare.

Ca tînăr profesor, el întreprinse o călătorie de studii în Asia Mică. El căuta să descopere divergenţele între istorisirea Biblică şi proaspetele descoperiri arheologice.

După mai mulţi ani de studiu, a trebuit să renunţe la ideile sale. Descoperirile sale au confirmat în totul relatările biblice. El s-a convins că Biblia e cu adevărat Cuvîntul lui Dumnezeu.

În cartea sa: „Luke the Phisiycian” (Luca medicul) pp. 177-179, el îşi proclamă opiniile sale în faţa lumii, zicînd: „Eu am primit convingerea că relatarea lui Luca e fără egal în ce priveşte exactitatea. Adîncind puţin examinarea de fond a textului, mergînd mai departe decît se obişnuieşte cu lucrările altor istorici, el suportă verificarea cea mai minuţioasă şi tratamentul cel mai dur.”

Iar în prefaţa valoroasei sale lucrări ce poartă titlul: „The Bearing of Recent Discovery on the trustworthings of the New Testament,” editată în 1920, el spune: „Scopul meu e de a stabili anumite principii care decurg din descoperirile moderne şi de a arăta contribuţia lor faţă de Noul Testament.

Metoda constă din examinarea riguroasă, frază cu frază şi cuvînt cu cuvînt a cîtorva pasaje care au fost expuse unei critici defavorabile; din această examinare rezultă că Noul Testament este o carte unică, prin coerenţa, limpezimea, bogăţia şi sinceritatea cea vie a expresiei. Aceasta nu e o caracteristică numai a uneia sau a două din scrierile care alcătuiesc Noul Testament; în diferite chipuri, această caracteristică aparţine tuturor.”
Şi cînd auzi pe unii neisprăviţi, cu liceul abia terminat, sau uneori doar cu patru clase, care nu-şi cunosc bine, nici istoria ţării lor, dar de unde să priceapă să facă examinarea unui document istoric, că vorbesc despre Biblie că nu e adevărată, o ironizează, spun că numai proştii mai cred. Nu e bine să rîzi de ei, ci mai degrabă să-i compătimeşti. Şi nu e bine să te apuci la discuţii, la ceartă de vorbe cu ei, ci mai degrabă să te rogi pentru ei.

W. F. ALBRIGHT
, eminent arheolog contemporan, în cartea sa „Archeology and the religion of Israel” 1942 pag. 176 zice: „Nu mai exist
ă nici o îndoială că arheologia a confirmat istoricitatea substanţială a istorisirilor Vechiului Testament”.

Sir FLINDERS W. M. PETRIE
, profesor Universitar mare specialist în arheologie.

În primăvara anului 1937, în timp ce făcea săpături arheologice în Palestina, a fost vizitat la Ierusalim de către teologul David L. Cooper. Acesta spune în cartea sa: „What man must believe?” Los Angelos 1943 pag. 55, cum l-a întrebat dacă în timpul cercetărilor a descoperit ceva, care să discrediteze Scripturile, la care bărbatul de ştiinţă a afirmat că nu a găsit nimic, care să-i cauzeze vreo îndoială şi a adăogat următoare observaţie:

„Profesorii de catedr
ă din Universităţi şi alte Institute de învăţămînt, care nu au fost niciodată în cîmpul cercetărilor, nu au făcut niciodată săpături, sînt singurii care se îndoiesc de relatările biblice; dar cei ce au cercetat în mod real şi au scos la lumină trecutul, sînt convinşi de exactitatea Scripturilor.”

JEAN REVILLE
, într-un eseu publicat în „Revue des deux Mondes” 1864, spune: „Într-o zi, la o întrunire, a fost pus
ă problema: ce carte ar fi mai bine să ia cu el în celulă, un om care a fost condamnat pe viaţă, dacă i s-ar permite să ia o singură carte.

La întrunire erau catolici, protestanţi, filozofi şi chiar materialişti. Toţi au fost de acord că ar alege numai BIBLIA.”

HEINRICH HEINE
, poet evreu, convertit la cre
ştinism declară: „Luminarea mea o datorez pur şi simplu unei cărţi. Unei cărţi? Da. Ba încă este o carte veche, simplă, modestă, ca şi natura şi naturală ca şi aceasta. O carte care are înfăţişarea obişnuită şi lipsită de pretenţii, ca soarele care ne încălzeşte, ca pîinea care ne hrăneşte. O carte care ne priveşte cu atîta încredere şi bunătate, ca o luminăŞi această carte se numeşte scurt şi cuprinzător, „CARTEA BIBLIA”. Pe drept se numeşte ea şi Sf. Scriptură.

„Cine a pierdut pe Dumnezeul său, acela îl poate găsi din nou în această carte şi cel ce nu L-a cunoscut niciodată, acela găseşte aici adierea Cuvîntului Dumnezeisc.

„Evreii, .care îndeobşte ţin mult la lucrurile scumpe, îşi dădeau foarte bine seama de ceea ce făceau, cînd, la arderea celui de al doilea Templu al lor din Ierusalim, lăsară să li se distrugă obiectele de aur şi de argint, care serveau la jertfe, candelabrele şi candelele, ba chiar şi pieptarul marelui Preot, cu deosebitele lui pietre preţioase şi scăpară din flăcări numai Sfînta Scriptură. Aceasta făcea bogăţia Templului şi slavă Domnului, flăcările n-au mistuit-o.”

SILVIO PELICO
, mare scriitor italian, a spus: „BIBLIA este codul adev
ărat al sfinţeniei şi prin urmare al adevărului.”

În cartea sa, „Închisorile mele” pag. 39 spune despre Biblie: „Cartea această dumnezeiască, pe care o iubisem întotdeauna mult, chiar cînd credeam că sînt necredincios, o studiam acum, cu mai mult respect decît oricînd… ea mă învaţă să-L iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni, să doresc tot mai mult domnia dreptăţii, să am groază de nedreptate, să iert pe cei nedrepţi…”

CHARLES DICKENS
, mare romancier englez, într-o scrisoare adresat
ă fiului cel mai mic, cînd acesta părăsea patria, pentru a se duce în Australia, îi scrise: „Îţi pun între cărţi un Nou Testament, din aceleaşi motive şi cu aceeaşi nădejdi care m-au călăuzit să scriu pentru tine cînd erai copil, pentru că acesta e cea mai bună carte pe care a avut-o şi o va avea lumea şi pentru că îţi dă cele mai bune reguli după care se poate conduce o fiinţa omenească, care încearcă să fie sinceră şi conştientă de datoria sa.

„Cînd au plecat ceilalţi fraţi ai tăi, am scris pentru fiecare cuvinte cum scriu acum pentru tine şi i-am rugat pe toţi să se conducă după această carte, fără a ţine seamă de interpretările şi născocirile omeneşti.

„Îţi aduci aminte că acasă n-ai fost plictisit cu practici religioase şi formalităţi seci… Vei înţelege cu atît mai bine acum adevărul şi frumuseţea religiei creştine, aşa cum provine de la Cristos însuşi şi neputinţa de a te abate de la adevărata religie, dacă o preţuieşti cu smerenie şi din inimă…”

Iar cînd cineva l-a întrebat pe Dickens, care i se pare că e cea mai patetică istorisire din toată literatura, acesta îi răspunse: „Pilda fiului risipitor.”

JEAN JACQUES ROUSSEAU
, faimosul orator, cuget
ător, scriitor şi pedagog francez, în cartea sa: „Emil” – sau despre Educaţie” ediţia 1839, tomul III, pp. 365367, are cuvinte de toată frumuseţea faţă de Sfintele Scripturi.

El scrie: „Vă mărturisesc că majestatea Scripturilor mă umple cu admiraţie, după cum puritatea Evangheliei îşi are influenţa ei asupra inimii mele.

„Răsfoiţi lucrările filozofilor noştri, cu toată pompa lor de dicţiune, ce sărace, cît de dispreţuit sînt, în comparaţie cu Scripturile! E posibil oare, ca o carte atît de simplă şi totodată atît de sublimă, să fie simpla lucrare a omului?

„E posibil ca personajul sacru a cărui istorie o conţine, să fie un simplu om? Găsim ca El săŞi fi asumat tonul unui sectar entuziast sau ambiţios? Ce dulceaţă, ce curăţie în comportarea Sa! Ce învăţături pline de har! Ce maxime sublime! Ce înţelepciune profundă în cuvîntările Sale! Ce prezenţă de spirit, ce subtilitate, ce potrivire în răspunsurile sale…!

„Unde este omul, unde este filozoful care să fi trăit aşa şi să fi murit aşa, fără slăbiciuni şi fără împotrivire?… Da, dacă viaţa şi moartea lui Socrate au fost acelea a unui înţelept, viaţa şi moartea lui Isus au fost acelea a unui Dumnezeu.”

„Să presupunem oare, că istoria evanghelică e simplă ficţiune? Într-adevăr, prietenii mei, ea nu poartă nici un semn al ficţiunii. Din contra, istoria lui Socrate, pe care nimeni nu se gîndeşte s-o pună la îndoială, nu e atît de bine dovedită ca aceea a lui Isus Cristos. O aşa presupunere de fapt, ar îmbrăca dificultatea numai în alte haine, fără s-o înlăture, căci e mai greu de conceput ca un număr de persoane să cadă de acord să scrie o aşa istorie, decît că unul singur le-ar fi furnizat materialul.

Autorii evrei erau incapabili de dicţiunea ei şi străini de morala conţinută în Evanghelie. Semnele adevărului ei sînt atît de izbitoare şi de neimitat, încît inventatorul ar fi un caracter mai uimitor decît eroul…”

DENIS DIDEROT
, filozof ateu împreun
ă cu alţi liberi cugetători, a întocmit faimoasa „Enciclopedie” editată prin 1751, care e presărată cu germenii necredinţei secolului al XVIII-lea.

A fost considerat ca ateu declarat pe faţă, dar către sfîrşitul vieţii, spre înmărmurirea prietenilor săi, singurei sale fiice, el i-a făcut parte de o educaţie din Biblie.

Iar Stier în cartea sa „Reden Jesu” partea a VI-a pag. 496, ne relatează următoarea întîmplare din viaţa lui Diderot: „Într-una din acele partide de seară a Baronului de Holbach, unde obişnuiau să se adune cei mai celebri necredincioşi ai secolului, conversaţia s-a îndreptat liber, în modul cel mai hazliu spre presupusele absurdităţi, stupidităţi şi toate felurile de inconsistenţe ale Scripturilor Sacre. Filozoful Diderot, care nu a luat parte în discuţii, deodată le-a pus capăt prin următoarea remarcă:

„De minune domnilor, de minune! Eu nu cunosc pe nimeni, nici în Franţa, nici în altă parte, care să fi putut scrie şi vorbi cu mai multă artă şi talent… Eu vă provoc pe toţi cîţi sînteţi aici, să pregătiţi o povestire aşa de simplă şi în acelaş timp atît de sublimă şi atît de mişcătoare, ca istoria patimilor şi a morţii lui Isus Cristos, care să producă acelaşi efect, care să dea senzaţie pe cît de puternică, pe atît de simţită şi a cărei influenţă să fie aceeaşi, după atîtea veacuri.”

„Această vorbire neaşteptată i-a încremenit pe toţi ascultătorii şi a urmat o lungă tăcere.”

J.W.GOETHE
, mare poet, gînditor
şi om de ştiinţă german, unul din cei mai distinşi bărbaţi ai literaturii universale, a zis: „BIBLIA nu este o carte naţională, ci cartea naţiunilor. Ea este o carte ce va trăi veşnic, pentru că atît cît va fi lumea, nu se va găsi nimeni care să se ridice şi să spună: „Eu o pricep în tot amănuntul şi în tot cuprinsul ei.”

„Eu personal iubesc şi preţuiesc BIBLIA, căci aproape numai ei îi datorez toată cultura mea morală. Istorisirile, învăţăturile, simbolurile, pildele ei, toate s-au întipărit adînc în mine şi m-au înfluenţat într-un fel sau altul. De aceea nu mi-au plăcut atacurile nedrepte, batjocoritoare şi răutăcioase împotriva ei.

Am citit-o toată de mai multe ori… am citit-o şi pe sărite şi de la început şi de la sfîrşit… Marea cinste ce se dă Bibliei de multe popoare şi generaţii, se datorează valorii ei lăuntrice… Sînt încredintat că Biblia e cu atît mai frumoasă, cu cît o citeşti mai mult… Consider Evangheliile în totul adevărate, căci în ele există o reflecţie a sublimului, care emană din persoana lui Cristos.”

Iar înainte de moarte cu 11 zile, a mărturisit lui Eckerman următoarele: „N-are importanţă cît va progresa mintea omenească în cultura intelectuală, în ştiinţele naturii, în lărgime şi în adîncime: ea nu va fi în stare niciodată să se ridice deasupra demnităţii şi culturii morale a creştinismului, aşa cum străluceşte în Evanghelii. Viaţa şi puterea unui popor depinde de atitudinea pe care a luat-o faţă de BIBLIE.”

MICHEL FARADAY
, distins b
ărbat de ştiinţă, fizician şi chimist englez, fondatorul concepţiei despre cîmpul electromagnetic, a descoperit benzenul, a descoperit fenomenul de inducţie electromagnetică, a descoperit legea electrolizei, etc…. dar a fost şi un bun creştin, un bun credincios.

În timp ce ţinea prelegeri ştiinţifice, dădea şi lecţii biblice. Într-o zi fu găsit de un prieten al său, cu capul plecat asupra Bibliei şi cu ochii plini de lacrimi. Acesta îl întrebă dacă e bolnav. Nu, răspunse Faraday, ceea ce mă umple de tristeţe, este faptul că oamenii rătăcesc aşa de mult, fără să ia în seamă această Carte, care poate să-i călăuzească.”

EULER LEONHARD
, mare matematician
şi fizician elveţian, creatorul calculului variaţiilor, a pus bazele teoriei ecuaţiilor diferenţiale, a elaborat cinematica şi dinamica corpului solid, a pus bazele teoriei giroscopului, etc., dar ştiinţa nu l-a făcut necredincios, ci din contra, pe lîngă alte lucrări ştiinţifice, pe la 1767 scrie cartea „Apărarea revelaţiei divine, faţă de obiecţiunile liber-cugetătorilor”.

Deci, nu numai că credea el, ci în chip deschis şi documentat căuta să apere credinţa în revelaţia divină.

Dr. N.C.PAULESCU
, 1869-1931, profesor, fiziolog român, a f
ăcut cercetări importante asupra structurei splinei, asupra mecanismelor de producere a febrei, asupra fiziologiei normele şi patologice, a pancreasului endocrin, care-l situează printre principalii precursori în descoperirea insulinei. El spune:

„Evanghelia Domnului Isus Cristos, e suprema treaptă a ştiinţei. Nu numai că cred în Dumnezeu, dar ştiu că este Dumnezeu.”

EDMOND BARKE
, mare b
ărbat de stat englez şi orator fără pereche, a declarat: „Toată viaţa mea am citit Biblia, dimineaţa, la prînz şi seara. Obiceiul acesta mi-a fost de mare folos.”

Dr. HOWARD A. KELLY
, profesor la Universitatea „John Hopkins” o autoritate în materie de radium
şi herpetologie, chirurgie şi ginecologie, cunoscut în lumea întreagă, şi-a format obiceiul ca seara după cină, să nu mai citească nimic altceva decît Biblia.

Iată ce spune el:

„O credinţă creştină bine definită este singurul lucru cu adevărat important în viaţă. Şi aceasta în sens literal. Ea este mult mai importantă decît oricare profesiune, decît oricare cercetare ştiinţifică, decît oricare activitate umană.

Experienţa mea mi-a dovedit că Biblia este un Cuvînt viu, Cuvîntul lui Dumnezeu, care mi se adresează mie şi tuturor oamenilor care o citesc, tot aşa de personal, ca şi cum mi se adresează mama mea în scrisoarea pe care o primesc de la ea. În acelaşi timp, Biblia conţine propria sa apărare şi nu are trebuinţă de nici un apologet sau apărător.”

ISAAC NEWTON
, mare matematician, fizician
şi astronom englez a relaizat formula binomului, care-i poartă numele, a studiat dispersia luminii, a inventat telescopul cu oglindă, a adus contribuţii la fundamentarea mecanicii, a descoperit legea atracţiei universale, etc. E unul din cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă. Cu toate că a ajuns aşa departe în ştiinţă şi atît de renumit, el a rămas pînă la moarte un zelos cititor al Bibliei, pe care o considera adevăratul Cuvînt al lui Dumnezeu.

Pe monumentul lui din Westminster, se află următoarea inscripţie: „Interpret sîrguincios, înţelept şi corect, al naturii şi al Sfintelor Scripturi. Prin filozofia sa, el a afirmat măreţia lui Dumnezeu cel Atotputernic, iar prin caracterul său, exprima simplitatea evanghelică.”

În legătură cu proorociile Scripturii el spune: „Dumnezeu a dat profeţiile nu spre a satisface curiozitatea oamenilor făcîndu-i să vadă mai dinainte lucrurile care urmează, ci pentru că după ce s-au împlinit să poată fi interpretate prin evenimente şi astfel Providenţa Sa, nu a interpretului, să fie arătată lumii.”

CHRISTOPH M.WIELAND
, mare poet
şi scriitor german, sceptic şi ironic, comparat de unii cu Voltaire al Franţei, a avut o întîlre cu Napoleon la Weimar. În timpul conversaţiei, ajungînd să vorbească despre Biblie, despre Cristos, Napoleon îi zise în şoaptă: „De altfel mai rămîne o mare întrebare, dacă Cristos a trăit întradevăr.” Fără nici o şovăire poetul îi răspunse cam caustic: „Ştiu că sînt unii proşti care se îndoiesc de aceasta,” şi adăugă sarcastic: „Dar aceasta ar fi o prostie tot atît de mare, ca şi cînd cineva s-ar îndoi că Iuliu Cezar a existat, sau că Majestatea Voastră, trăieşte, Sire!”

NAPOLEON BONAPARTE
, împ
ărătul Franţei, într-o zi la un banchet, ceru Arhiepiscopului de Milano să-i dea cel mai scurt posibil argument în favoarea Bibliei şi a religiei revelate.

Acesta se mulţumi să arate în tăcere cu degetul pe Mareşalul Massena, care era evreu. Mai tîrziu Napoleon a devenit un sîrguincios cititor al Bibliei.

În 19 martie 1817 a fost găsit de OMeara citind Noul Testament în franceză. Acesta îi spuse că unii au părerea despre el că e necredincios. Napoleon rîse şi îi răspunse: „Totuşi nu e adevărat, eu sînt departe de a fi ateu. Omul are nevoie de ceva minunat. E mai bine pentru el să caute acest lucru în religie, decît la domnişoara Normandie (o ghicitoare renumită din Paris).

Iar altădată a afirmat: „Evanghelia are o virtute ascunsă, ceva ce lucrează cu putere, o căldură care înrîureşte mintea şi pătrunde totodată şi inima. Evanghelia nu este o carte, ci o fiinţă vie, cu o activitate proprie, care învinge tot ce i se împotriveşte. Iată-o aici pe masa aceasta, Cartea Cărţilor (o arată el cu respect) nu voi simţi oboseală citind-o şi încă în fiecare zi cu mare plăcere. Sufletul încîntat de frumuseţea Evangheliei nu-şi mai aparţine sieşi, Dumnezeu se face totul Stăpîn pe el; El îi conduce gîndurile şi puterile. Un aşa suflet este cu totul al lui Dumnezeu.”

WOODROW WILSON
, fost pre
şedinte al S.U.A. la sfîrşitul primului război mondial, a spus despre Biblie următoarele: „Datorită citirii regulate a Bibliei, am primit prin bunătatea lui Dumnezeu, ajutorul necesar care mi-a îngăduit să trec printr-o serie lungă de mari încercări, fără a slăbi. Sînt 14 ani de cînd am luat acest obicei şi nu-l pot recomanda de ajuns tuturora. Dar trebuie să citim sub privirea lui Dumnezeu şi cerîndu-I ajutorul, ca să pătrundem gîndurile Sale. Deplîng pe cei ce nu citesc Biblia zilnic. Se lipsesc astfel de un izvor nesecat de putere spirituală.”

W. GLADSTONE
, b
ărbat de stat englez, fost prim ministru în vre-o patru rînduri, scrie următoarele în prefaţa unei ediţii populare a Bibliei: „În singurătatea unei odăiţe, în liniştea nopţii, pe patul de suferinţă, în faţa morţii, pretutindeni Sfînta Scriptură stă alături de noi; cuvinteie ei vindecă şi alină, îndreptează şi îndrumează, întăresc şi dau îndemn spre tot ce e bun. Mai mult chiar, în învălmăşeala Statului, a comunei, a tribunalului, a străzii, sau a pieţii, cînd deşteptarea poftelor, a pornirilor egoiste, a afacerilor, pare a pune stăpînire deplină pe orice gînd al fiecărui suflet, chiar şi atunci, tocmai atunci se aude glasul Sfintei Scripturi dulce şi potolitor, şi unul sau altul din cuvintele ei dă aripi sufletului încît el îşi ia zborul ca o porumbiţă şi îşi găseşte pacea.”

JOHANN H. PESTALOZZI
, mare pedagog elve
ţian, gînditor şi scriitor deosebit de înzestrat. El a fost unul care s-a adăpat la izvoarele Bibliei. Cînd i-a murit soţia, cu Biblia în mînă, vorbea cu ea, ca şi cum ar fi fost vie: „Cînd toţi ne ocoleau, cînd boala şi sărăcia ne pricinuiau dureri amare, cine ne-a întărit atunci? Apoi puse o Biblie pe pieptul soţiei şi continuă: „Din izvorul acesta am primit şi tu şi eu, curaj şi pace!”

FR. COPPEE
, supranumit poetul umili
ţilor, mărturiseşte:… „Săptămîni şi luni, cît am stat în pat, am trăit cu Evanghelia. Încet, încet, fiecare verset din Evanghelie a ajuns să fie viu pentru mine. În toate versetele am văzut strălucind adevărul ca o stea şi l-am simţit palpitînd în mine ca o inimă.

Cum n-aş crede în minuni, după ce a săvîrşit Cartea aceasta în mine însumi? Ochiul meu era orb faţă de lumina credinţei, iar acum o vede în toată măreţia ei. Sufletul îmi era surd la Cuvîntul lui Dumnezeu, iar azi sufletul mi se ridică spre cer, în avîntul dragostei. Spiritele necurate de care eram stăpînit, au fost alungate pentru totdeauna…”

LABOULAYE
, scriitor
şi gînditor francez se destăinuieşte: „După ce am străbătut diversitatea de sisteme filozofice, obosit şi abătut, ca un om copleşit de un vis penibil, deschid Evanghelia: mi se pare, ca şi cum aş ieşi din imperiul umbrelor, pentru a intra în regatul adevărului.

„Acest limbaj familiar, care mi-a fermecat copilăria, mă uimeşte prin adîncimea lui. Văd şi simt în el o ştiinţă care depăşeşte cu mult toate concepţiile omeneşti. După nouăsprezece veacuri, înţelepciunea veacului ne duce îndărăt la îndoielile unei lumi care se sfîrşeşte: după nouăsprezece veacuri Cristos ne vorbeşte de Dumnezeu, de suflet, de mîntuire, de libertate, de datorie, de dreptate, ca şi cum ar auzi glasul nostru emoţionat, ca şi cum ar răspunde la strigătul inimii noastre neliniştite.”

RUDOLF WAGNER
, unul din cei mai vesti
ţi anatomişti şi fiziologi, spune în cartea sa „Lupta pentru suflet”: „Cea mai minunată însuşire a Scripturilor este fără îndoială puterea cu care încredinţează pe cei ce se adîncesc în ea cu toată sinceritatea şi evlavia, că obîrşia ei nu poate fi decît dumnezeiască…”

JOHANN HEINRICH VON MADLER
, mare astronom, cînd se mut
ă într-o casă nouă, luă Biblia şi zise: „Înaintea tuturor celorlalte cărţi, Cartea aceasta trebuie să fie în casa mea” şi el însuşi o duse în casa nouă.

Dr. GOTTHILF HEINRICH VON SCHUBERT
, consilier
şi profesor la München, doctor naturalist, filozof, psiholog şi scriitor, în cartea sa „Lucruri noi şi vechi din domeniul psihologiei” spune: „Cuvîntul acela necunoscut de cei înţelepţi, are în el cea mai mare înţelepciune. Ştiinţa care cercetează fără întrerupere, de pildă Geognozia şi caută pătrunderea tot mai adînc în mitologie şi limbile popoarelor, a ajuns la rezultate uimitoare şi totuşi ele nu ne spun altceva decît ceea ce ne spune Biblia. Nu e în firea noastră însetată şi cu multe nevoi, nici o trebuinţă, nici o pornire pe care studiul adîncit al acelei cărţi să n-o fi trezit, dezvoltat şi mulţumit. Şi tocmai un astfel de imbold multilateral al puterilor omeneşti, pare că este cea mai de seamă ţintă a Cuvîntului revelat: „Să lumineze nu numai părţile simţurilor întunecate, ci şi pe acelea ale cunoştinţelor limpezi şi adînci…”

FR. BETTEX
, pastor german, scrie: „BIBLIA! O carte într-adev
ăr cum nu e alta. Urîtă şi prigonită, ca nici a altă carte, ea totuşi e indistructibilă. Ea e în acelaş timp şi dispreţuită şi venerată, luată în rîs şi foarte stimată, declarată moartă şi totuşi plină de viaţă. Împăraţi, regi şi pontifici puternici nu au cruţat nici o osteneală şi nu s-au dat în lături de la nimic ca s-o poată nimici. Înţelepţii şi învăţăţii au combătut-o cu sudoarea pe frunte şi acum cînd ştiinţa şi critica cred că au distrus-o, ea se răspîndeşte cu o iuţeală uimitoare în sute de limbi, în milioane de exemplare în lumea întreaga, se citeşte şi se propovăduieşte de la un pol al pămîntului, pînă la celălalt. Pentru credinţa în ea, negrii primesc să fie arşi de vii, armenii şi chinezii să fie torturaţi pînă la moarte. Ei, voi, învăţaţilor şi criticilor, scrieţi o carte ca aceasta şi atunci vom crede în voi.

„BIBLIA este un pom al vieţii, printre ale cărui ramuri uriaşe şi veşnic verzi, adie cînd dulce, cînd cu putere, vîntul ceresc, un pom cu roade care aduce sfinţenie, putere, sănătate, viaţă de veci, celor atinşi de otrava păcatului.

„Ea este o carte îngrozitoare şi plăcută, plină de o cerească pace, care întrece orice pricepere, plină de tunetele şi trăznetele lui Dumnezeu cel Atotputernic, care zdrobeşte popoarele, cum sfărîmă olarul oalele sale, şi înaintea căruia ele sînt ca o picătură de apă într-o vadră. E plină de cele mai delicate şi plăcute mîngîieri şi făgăduinţi ale unui Dumnezeu care hrăneşte păsările văzduhului, numără perii capului şi dă sănătate copilului pentru care se roagă cu lacrămi o sărmană mamă. O carte care dezleagă cu vorbe simple cele mai adînci probleme ce au frămîntat omenirea de cînd există, care dă răspunsuri copilului şi se joacă cu înţelepciunea înţelepţilor; o poezie şi o epopee impunătoare, care cuprinde totul în sine, atît de înaltă şi totodată atît de profundă, cum nu e nimic din tot ce s-a scris între oameni…”

Mărturiile oamenilor mari sînt multe, dar mă opresc aici. Cred că acestea sînt destule ca să ne facă să înţelegem că nu numai proştii cred că Biblia e adevărată, ci şi savanţii.

Dacă nu crezi, nu fii leneş, ci străduieşte-te să ai dovezile contrare adevărului. Spre a o combate trebuie să o citeşti şi dacă vei fi sincer, vei sfîrşi crezînd în ea.

Într-o zi, în timp ce călătorea cu trenul, generalul englez Lew Wallace, un înverşunat duşman al credinţei, îl întîlni pe colonelul Robert Ingersoll, un ateu binecunoscut. Amîndoi în discuţii au început să ridiculizeze creştinismul şi Biblia.

Deodată, Ingersoll fixă pe general şi-i lansă provocarea: „D-voastră sînteţi inteligent şi aveţi o înaltă cultură. Pentru ce nu scrieţi o carte spre a arăta că creştinismul e absurd şi că Isus Cristos nici nu a existat?” O atare carte ar avea un mare succes!”

Dorinţa generalului Wallace de a deveni cît mai celebru, l-au făcut timp de cîţiva ani să adune material împotriva Bibliei şi a lui Cristos. În fine, s-a apucat să scrie. Cînd a ajuns pe la capitolul patru, a început săşi dea seama că Isus Cristos a existat în mod real. Dobîndi apoi certitudinea că El a fost ceva mai mult decît un personaj istoric.

Şi în vîrstă de cincizeci de ani generalul Wallace, pentru prima oară în viaţa sa, a îngenunchiat pentru rugăciune şi a cerut ca Isus Cristos să fie şi Mîntuitorul său personal.

Bogatul material adunat n-a fost lepădat. El revizui primele patru capitole şi le complectă dînd lumii cartea „BEN-HUR”, care a pasionat pe mii de cititori din lumea întreagă.

Facă Domnul lumină şi în mintea şi inima ta, cu privire la Biblie şi atunci şi tu vei repeta cuvintele Domnului Isus: „CUVÎNTUL TĂU ESTE ADEVĂRUL!”